Aspecte legislative în contextul reformării și modernizării administrației publice din Republica Moldova

Item

Titlu
Aspecte legislative în contextul reformării și modernizării administrației publice din Republica Moldova
Legislative aspects in the context of the reform and modernization of the public admi-nistration in the Republic of Moldova
Tip
Creator
Dată
Descriere
Evoluția administrației publice în ansamblu, privită prin prisma unei analize profunde a situației actuale din domeniu, cunoaște o dezvoltare continuă și demonstrează cert că, atât Parlamentul cât și Guvernul Republicii Moldova își aduc plenar contribuția la aceste importante procese de modernizare a administrației publice în scopul asigurării modului de funcționare democratic și autonom al acesteia, cu capacitatea și resursele necesare pentru a furniza servicii publice conform necesităților și cerințelor cetățeanului prin sincronizarea acţiunilor pe întregul palier al administraţiei publice la toate nivelurile. Apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană se poate produce doar în condițiile unui stat în care funcționează structuri descentralizate, transparente și dinamice, întemeiate pe supremația legii, a drepturilor și libertăților civile.
The overall dynamics of the public administration, viewed in the light of a profound analysis of the current situation in the area, is making continuous progress and demonstrates that both the Parliament and the Government of the Republic of Moldova plenary contribute to these important processes of modernizing the public administration in order to ensure its democratic and autonomous functioning, with the capacity and resources necessary for delivering public services according to the needs and requirements of citizens by synchronizing the actions of the public administration at all levels. The accession of the Republic of Moldova to the European Union can only take place in a state which has decentralized, transparent and dynamic structures based on the rule of law and civil rights and freedoms.
Limbă
Editor
Identificator
BACALU, Elena. Aspecte legislative în contextul reformării și modernizării administrației publice din Republica Moldova. In: Administrarea Publică, 2018, nr. 4(100), pp. 19-24. ISSN 1813-8489.
Multimedia
19-24_3.pdf