Forme alternative de gestionare a serviciilor publice locale în Republica Moldova

Item

Titlu
Forme alternative de gestionare a serviciilor publice locale în Republica Moldova
Alternative Options for Local Public Services Management in the Republic Of Moldova
Tip
Creator
Dată
Descriere
În prezentul articol autorul analizează unele forme alternative de gestionare a serviciilor publice locale în Republica Moldova, în baza prevederilor legislaţiei în vigoare şi a practicii administrative existente. În acest sens, a fost examinată necesitatea optării pentru alternativele de gestiune, efectuată o trecere în revistă a acestor alternative, precum şi s-a realizat analiza fiecărei astfel de forme alternative. Necesitatea unui astfel de studiu a fost dictată de faptul că pentru majoritatea autorităţilor administraţiei publice locale gestiunea nu poate îmbrăca decât una din cele două forme tradiţionale – directă sau delegată, ambele însă generând destule probleme în Republica Moldova (studiate de autor în publicaţii anterioare), autorităţile locale respective necunoscând faptul că au şi alte opţiuni perfect legale. La finele articolului se conţine o schemă de reflecţie pentru autorităţile administraţiei publice locale din Republica Moldova care ar putea să le ajute în alegerea modalităţii adecvate de organizare şi gestionare a serviciilor publice locale.
Limbă
Editor
Identificator
TINCU, Violeta. Forme alternative de gestionare a serviciilor publice locale în Republica Moldova. In: Administrarea Publică, 2021, nr. 1(109), pp. 12-18. ISSN 1813-8489. DOI: https://doi.org/10.52327/1813-8489.2021.1(109).01
Multimedia
12-18_12.pdf