-
Politici de reîntoarcere a cetățenilor: experiențe internaționale și realități naționale Procesele imigraționale au devenit de o importanță geostrategică pentru mai multe țări, care s-au confruntat nu doar cu efectele pozitive, ci și cu aspectele negative ale mișcărilor popoarelor.
-
Delimitări conceptuale privind pregătirea profesională a funcționarilor public În articol sunt supuse delimitării și definitivării conceptele privind pregătirea profesională în administrarea publică. Clarificarea conceptelor-cheie este esențială pentru înțelegerea procesului de pregătire profesională în general, și în domeniul administrării publice, în particular. Numeroasele explicații atribuite termenului nu fac altceva decât să demonstreze complexitatea sa. Delimitările conceptuale asupra termenilor-cheie ne oferă o viziune clară referitoare la conținutul și scopul procesului de pregătire profesională, precum și în privința deosebirilor dintre acesta și alte procese cu care are anumite tangențe.
-
Evoluția abordărilor de la cooperare internațională la cea transnațională Parteneriatele formate în jurul proiectelor de cooperare transnațională sunt în măsură să dezvolte, să pregătească şi să pună în aplicare soluții comune la probleme comune şi provocările inerente pentru o mare parte din zona lor de cooperare transnaţională. Se pune un accent puternic pe condițiile transnaţionale de muncă pe marginea proiectelor și pe dimensiunea transnațională a rezultatelor planificate.
-
Aplicarea elementelor de coaching organizational în dezvoltarea resurselor umane din administrația publică Strategia de reformare a administrației publice în Republica Moldova pentru perioada 2016-2020 prevede necesitatea de a reforma mai multe componente, inclusiv managementul resurselor umane în administrația publică. Pentru a spori eficacitatea reformei este binevenită utilizarea unor noi abordări precum coaching-ul. Atitudinea esențială în coaching este de a crea o mentalitate câștigătoare și de a dezvolta abilitatea de a învăța din toate experiențele de viață, astfel încât să devenim mai puternici și mai echilibrați. Scopul lucrării este de a urmări complexitatea coaching-ului organizațional în administrația publică cu o perspectivă de implementare pentru echipa de transformare și dezvoltarea individuală a resurselor umane ale organizației publice. Pentru a realiza scopul lucrării, au fost utilizate în calitate de metode de cercetare analiza, vizualizarea și deducerea.
-
Prioritățile strategice privind dezvoltarea micului business în Republica Moldova Creşterea economică şi tendinţa de reducere a sărăciei sunt strâns corelate în Republica Moldova cu fluxul de remitenţe şi consumul generat al acestora. Câștigurile din munca moldovenilor aflaţi peste hotarele ţării au alimentat venitul disponibil al gospodăriilor casnice, conducând la majorarea cererii agregate de consum. Constrânsă de capacităţile de producţie autohtone limitate, această cerere a fost satisfăcută, în mare măsură, de importurile de bunuri şi servicii. Bugetul Public Naţional a beneficiat de pe urma acestei situaţii, însă balanţa comercială a evoluat în direcţia unui deficit comercial alarmant.
-
Controlul administrației publice centrale privind administrarea finanțelor publice Așa cum sugerează titlul articolului, cercetarea științifică va fi orientată spre evidențierea principalelor elemente constitutive ale controlului financiar. De fapt, având în vedere complexitatea problematicii controlului financiar, am decis ca în acest studiu să ne referim doar la rolul Parlamentului și al Guvernului în activitatea de control al administrării finanțelor publice. Controlul asupra executării Bugetului de Stat și a bugetelor unităților administrativ-teritoriale reprezintă o etapă a procesului bugetar a cărei necesitate se fundamentează pe restricțiile ce trebuie luate în considerare la alocarea pe destinații și utilizarea resurselor bugetare. Prin urmare, eficiența controlului administrării finanțelor publice din partea Parlamentului și Guvernului vor aduce transparență și eficiență în ceea ce privește veniturile și cheltuielile publice.
-
Aspecte cu referire la exercitarea dreptului constituțional de petiționare Dreptul de petiționare are o funcție socială, care constă în stabilirea unei garanții constituționale aflate la îndemâna cetățenilor de a atrage atenția autorităților publice competente asupra unor situații concrete de încălcare a unor drepturi și interese legitime, fără a fi nevoie să se mai recurgă la intervenția unei instanțe judecătorești, fiind astfel tratat în doctrina constituțională franceză clasică și ca o garanție de ordin constituțional pentru apărarea libertăților. Cetățeanul care recurge la această posibilitate este protejat de norma constituțională, împotriva oricăror acte de persecuție, sancționare și pedepsire a sa pentru petițiile adresate potrivit legii, iar dacă autoritățile publice refuză să răspundă la cererile primite sub formă de petiții, adresanții acestora au deschisă calea contenciosului administrativ.
-
Experiența statelor europene în asigurarea ordinii publice și respectarea drepturilor omului Scopul cercetării științifice constă în a supune cercetării multiaspectuale problematica asigurării ordinii publice de către una dintre instituțiile specializate ale statului – poliția, cercetare realizată prin prisma practicilor europene de respectare a drepturilor omului. Studiul tratează atât probleme de ordin teoretic, cât și probleme de ordin practic, astfel scopul investigației fiind formularea unor idei și propuneri cu referire la sporirea eficienţei activităţii poliției, în special în asigurarea ordinii publice și respectării drepturilor omului. Pentru realizarea scopului propus a fost efectuată o analiză comparativă a cadrului normativ și organizațional de reglementare a diverselor aspecte ce țin de asigurarea ordinii publice în mai multe state din Uniunea Europeană, fiind identificate perspectivele asigurării ordinii publice în viitorul apropiat în Republica Moldova.
-
Liderii – un obiect incontestabil al procesului de reprezentare socială Intervenind, la 1961, în La psychanalyse, son image et son publique, cu prima definiție a reprezentărilor sociale, S. Moscovici arată că acestea constituie expresia unui „sistem de valori, de noțiuni și de practici relative la obiectele mediului social”.
-
Puterea politică și administrația publică locală: relație determinantă în asigurarea democrației și autonomiei locale Sunt aproape 27 de ani de când Republica Moldova trece printr-o etapă de schimbări social-politice și economice, marcată de reformarea continuă a subiecților funcționali ai puterii politice și mecanismelor de funcționare a acestora. Cu regret, contradicția dintre două tipuri de sisteme normativ-valorice, cel de până la independență și cel actual, a afectat și încă mai afectează funcționalitatea instituțiilor și elementelor care caracterizează existența și funcționarea statului.
-
China și SUA: interese și rivalități geopolitice în zona Pacificului Acest articol abordează aspecte relevante care vizează contextul geopolitic actual în zona Pacificului și rolul predominant pe care îl joacă China în această parte a Lumii. Prin prisma analizei se trec probleme importante ce țin de strategiile geopolotice ale Chinei: competiția ei economică, politică și militară cu mai multe țări și, în primul rând, cu SUA.
-
Prevenirea și diminuarea stresului profesional în autoritățile publice Administrația publică este supusă unor reforme de amploare ca urmare a tranziției țării la economia de piață liberă și dezvoltarea socială. Prin urmare, angajații autorităților publice se confruntă cu un mediu de lucru extrem de solicitant și în schimbare rapidă care cere atât competențe tot mai aprofundate cât și politici ale resurselor umane bine stabilite. În acest studiu se argumentează că stresul este un fenomen cu care se confruntă personalul autorităților publice și care are consecințe negative asupra sănătății angajaților și eficacității autorităților publice. În această privință, este important ca, atât la nivel național cât și la cel al autorităților publice, să se întreprindă acțiuni comune pentru prevenirea și diminuarea stresului în activitatea persoanelor angajate de autoritățile publice.
-
Importanța codului de etică pentru organizațiile responsabile social Responsabilitatea etică, componentă a conceptului larg de responsabilitate socială, obligă organizațiile de orice tip să întreprindă ceea ce este just, corect și echitabil, chiar dacă nu sunt silite să procedeze astfel de actele normative existente la un moment dat. În prezent, responsabilitatea socială a organizațiilor de orice tip trebuie privită dintr-o perspectivă complexă, ca fiind ceea ce societatea așteaptă din partea evenimentelor/proiectelor responsabile din punct de vedere ecologic, economic, juridic, etic și filantropic. Calea concretă și eficace pentru satisfacerea acestui deziderat o reprezintă abordarea conștientă, realistă, curajoasă și neîntreruptă a combinării, de către toate organizațiile față de responsabilitatea socială.
-
Perspective la nivelul politicilor de suport al întreprinderilor mici și mijlocii în Republica Moldova Sectorul privat are o contribuţie esenţială la dezvoltarea economică a statului. Conform datelor statistice, în Republica Moldova aportul sectorului privat reprezintă circa 80% din Produsul Intern Brut (PIB). În acest sens, susţinerea dezvoltării sectorului privat este unul din obiectivele fundamentale ale Guvernului, înscrise în principalele documente de dezvoltare strategică a țării. O importanţă deosebită pentru dezvoltarea sectorului privat o au întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-urile). În acest articol sunt scoase în evidență principalele perspective la nivelul politicilor de suport al întreprinderilor mici şi mijlocii în Republica Moldova. Totodată, analiza sistemului de reglementare de stat a afacerilor în Republica Moldova a făcut posibilă evaluarea părţilor lui forte şi ale celor slabe, precum și formularea unor concluzii.
-
Experiența Agenției de Dezvoltare Regională Sud în realizarea proiectelor de dezvoltare regională Regiunea de Dezvoltare Sud, ca așezare geografică, climă, rețea hidrologică, floră, faună, resurse naturale, economice, cu ieșire la mare, se află într-o situație bine poziționată, ceea ce-i permite să atragă investiții în propria dezvoltare regională. În articol este descrisă activitatea Agenției de Dezvoltare Sud, care dispune de o experiență bună în realizarea proiectelor de dezvoltare regională în Republica Moldova. La fel, ea este un partener sigur în atragerea investițiilor străine directe în localităţile de sud ale republicii.
-
Abordări teoretice privind pedeapsa în calitate de componentă de bază a sistemului sancțiunilor penale Investigarea sistemului pedepselor penale, prin prisma analizei şi elucidării unor trăsături specifice actuale din legea penală, precum și perspectiva sistemului pedepselor penale, prezintă un interes deosebit atât în plan ştiinţific cât şi practic, soluţionând problema asigurării principiilor generale şi speciale ale dreptului penal.
-
Unele considerații privind promovarea valorilor juridice și nejuridice care stimulează activitatea funcționarilor administrației publice Este incontestabil faptul că buna guvernare este o artă, iar orice artă a guvernării are nevoie de mecanisme și instrumente adecvate, punctuale și consistente cu scopul pe care îl urmăresc. Succesul oricărei activități de administrare a treburilor publice se află în raport direct proporțional cu însușirea unor tehnici de gestionare, management calitativ, stabilirea unor criterii și standarde de furnizare a unor servicii publice cetățenilor. Acest deziderat ţine, în mare măsură, de schimbarea comportamentului funcţionarului public în realizarea noilor sarcini care revin serviciului public, dar și de rolul şi locul funcţionarului public în raporturile ce se stabilesc în domeniul serviciului public pe care acestea le reprezintă.
-
Reglementări privind programele de dezvoltare profesională a funcționarilor publici Într-un mediu schimbător, un sistem eficient de dezvoltare profesională este absolut necesar pentru obţinerea şi menţinerea unui nivel adecvat de performanţă. Din aceste considerente atât pentru beneficiul organizaţiei, care reprezintă interesele cetăţenilor, cât şi pentru propriul beneficiu al colaboratorilor, conducerea acesteia trebuie să lucreze permanent, şi în orice mod posibil, la sporirea potenţialului personalului său.
-
Tendințe de inovare în sectorul public orientate spre eficientizarea procesului de elaborare a politicilor publice Actualmente, sistemul administrativ din Republica Moldova este supus unui proces de reformă profund. Inovarea și transferul tehnologic pot fi acel remediu, aplicarea căruia poate aduce succes în elaborarea politicilor publice eficiente atât de necesare societății moldovenești. Articolul analizează tendințele actuale în inovarea sistemului de politici publice evidențiate în documentele strategice internaționale, europene și naționale.
-
Dimensiunile administrației publice Acest articol analizează administrația publică prin prisma a trei dimensiuni: politică, socială și juridică. Administraţia publică este un domeniu interdisciplinar şi pentru exercitarea funcţiilor sale interacţionează, practic, cu toate elementele sistemului social. În ultimul timp, se discută tot mai pronunţat pentru divizarea politicului de administrare, se pledează că administraţia publică nu este o profesie, că administrația publică şi managementul sunt, de fapt, identice. În acest context, subiectul cercetat este actual, iar autorul şi-a propus ca scop examinarea trăsăturilor distinctive ale administraţiei publice. Rezultatele cercetărilor efectuate demonstrează caracterul multidimensional al administraţiei publice, astfel evidențiind factorii ce determină eficiența administrației.
-
Eficientizarea administrației publice din Republica Moldova: oportunități și provocări actuale În acest articol sunt analizate provocările și oportunitățile procesului de eficientizare a administrației publice în Republica Moldova. Pornind de la faptul că problema eficienței administrației publice este o preocupare la nivel global, o serie de documente naționale de politici publice, începând cu anul 2005, au anunțat necesitatea eficientizării activității administrației publice. În prezent, administrația publică din Republica Moldova se confruntă cu un grad sporit de politizare, importanța exagerată acordată procedurilor în detrimentul conținutului, capacitate administrativă insuficientă, lipsa prioritizării și sistemelor de control depășite pentru gestionarea resurselor umane și a finanțelor publice.
-
Administrarea publică este un domeniu, în care se nasc și se dezvoltă democrația și prosperarea unei națiuni În cadrul Academiei am beneficiat de studii doctorale. Afirm cu tărie că a fost o
experiență utilă și interesantă. Mă bucur mult că entuziasmul profesorilor este viu, că își fac meseria cu dedicație și profesionalism. În linii generale, instituția mi-a lăsat impresii foarte bune, mai ales că colaborez în continuare cu unii profesori cu care am lucrat în cadrul unor proiecte de cercetare și instruire. Crearea și consolidarea rețelelor de comunicare cu profesioniste și profesioniști din domeniu este un mare avantaj.
-
Vivat Academia! Vivat professores! Am activat în cadrul Academiei de Administrare Publică în perioada septembrie 1997 - august 2004, în calitate de șef al Catedrei economie și management public, ultima jumătate deținând și funcția de șef al Departamentului economie și management. În funcția de rector al Academiei în perioada respectivă se afla dl Mihail Platon, doctor habilitat, profesor universitar.
-
Activitatea Academiei de Administrare Publică contribuie foarte mult la eficientizarea instituțiilor sistemului Am activat la Academia de Administrare Publică de la fondarea ei. Am ținut cursul de „Comunicare în administrarea publică”. Am fost încântată de audienții primelor promoții.
Erau oameni tineri din administrația publică locală și centrală, orientați foarte serios pentru un studiu riguros al domeniului, cu capacități cognitive performante și o atitudine constructivă față de procesul de instruire. Întâlnirile cu ei îmi provocau satisfacție morală și erau un motiv serios pentru studiul autodidact.
-
Academia trebuie să rămână instituția care să pregătească și să perfecționeze cadrele din instituțiile statului Am menționat cu mai multe ocazii că Academia de Administrare Publică este acea instituție de învățământ care are menirea să formeze funcționari publici, veriga cea
mai importantă de angajați din structurile statului. Fondată în anul 1993, ea a venit să acopere acel gol care exista și care mai există în instituțiile publice. Personal, chiar dacă studiile au durat doar un an de zile, am reușit să conștientizez faptul că, fără o pregătire în domeniu, nu poți să realizezi performanțe in activitate. Și azi sunt convins ca e greșită abordarea precum că intr-o instituție publică pot activa persoane de orice specialitate. Pot, dar nu va fi acea eficiență în activitate, daca cei angajați nu dispun de o diplomă de studii în domeniu sau, cel puțin, de o adeverință de formare sau reciclare în domeniul profesat.