-
Politici de dezvoltare a Republicii Moldova – conţinut şi implicaţii spre integrarea europeană Procesul de integrare europeană reprezintă o temă de importanţă majoră grație abordărilor multiple din partea experţilor, politicienilor, reprezentanţilor societăţii civile, pe motivul că implementarea ei în practică generează impact asupra tuturor sferelor din societate, de la educațional până la social, economic şi politic, dar şi asupra tuturor exponenților implicaţi direct în acest proces, cum este Uniunea Europeană (reprezentată de statul vecin România, ca raportor pe ţară), cum sunt instituţiile statului, ca Parlamentul, Guvernul şi Preşedinţia Republicii Moldova, cum sunt marii actori ai geopoliticii regionale şi internaţionale, ca Statele Unite ale Americii şi Federaţia Rusă şi, desigur, populaţia Republicii Moldova.
-
Evaluarea performanțelor funcționarilor publici în administrația publică locală. Analiză comparativă între România și Republica Moldova Stabilirea corectă a indicatorilor de performanță în cadrul unei instituții publice reprezintă cheia spre democratizarea și eficientizarea acesteia. Resursele umane implicate în procesul de prestare a serviciilor publice trebuie să asigure un grad ridicat de îndeplinire a atribuțiilor funcției. Eficiența performanței acestora influențează procesul de management la nivel de entitate și gradul de asigurare a binelui social la nivel de comunitate. Evaluarea obiectivă a performanțelor funcționarilor publici reprezintă cheia succesului în managementul administrației publice.
-
Modelling in public economics due differential equations with delay This paper focuses on describing the basics of modelling in economics. The results of this field of science often lead to the solution of ordinary differential equations (ODE). However, models constructed in this way are not always close enough to reality. In order to be able to better model real situations, in addition to the current states of variables, we also consider their behaviour in the past, which then leads to change of the model to a system of functional differential equations. We often include dependence on the past in the models with shifted arguments, in that case we are talking about the so-called differential equations with a delay (DDE), which cannot be solved using standard methods for solving ODE. This article also introduces DDE, along with a basic method for finding a solution and illustrative mod.
-
Consideraţii referitor la aprofundarea inegalităţilor sociale în contextul dezvoltării economice a Republicii Moldova Perspectivele contemporane ale dezvoltării economice din Republica Moldova generează o serie de inegalităţi sociale care conduc, în mod implicit, la frânarea dezvoltării durabile din ţară. Inegalitatea şi inechitatea care persistă în distribuirea veniturilor rămâne, deocamdată, o problemă nerezolvată care riscă să se transforme într-o trăsătură caracteristică permanentă a modelului moldovenesc de dezvoltare. Analiza inegalităţilor, scoaterea în evidenţă a surselor inegalităţii, precum şi căile de depăşire a lor reprezintă scopul de bază al articolului dat.
-
Reflectarea statistică a infracţiunii de omor În acest articol ne propunem să supunem unei analize statistico-criminalistice a infracţiunii de omor înregistrate, pe teritoriul Republicii Moldova, pe parcursul anilor 2018-2019. Doar în urma unei analize a acestui gen de infracţiune pot fi generalizate informaţiile despre caracteristicile cantitative ale criminalităţii, cauzele şi condiţiile acestui fenomen, personalitatea infractorului, victima infracţiunii etc. Această informaţie permite relevarea legităţilor şi particularităţilor tipice fenomenelor studiate, precum şi dependenţa sau interacţiunea dintre ele. Ca urmare, pot fi obţinute informaţii necesare pentru elaborarea diferitor măsuri de prevenire a criminalităţii, inclusiv pentru aprecierea respectivului sistem de măsuri eficiente.
-
Legislația statelor care incriminează indirect răspunderea penală pentru infracțiunea de falsificare a probelor The crime of falsifying evidence is one of the antisocial acts found in the primacy of Chapter XIV of the Criminal Code of the Republic of Moldova, entitled Crimes against justice. Thus, by committing the crimes in question, the authenticity of the evidence in a trial, both civil and criminal, is directly threatened. Completing and harmonizing criminal law in accordance with the new forms and modalities of committing illegal acts is an ongoing process that must always persist in the rule of law. One of the effective actions in order to find new genres of criminal methods is to study the laws of other states. Therefore, we propose as a desideratum, the analysis and study of the legal norms of other legislative bodies regarding the establishment of offenses of falsification of evidence, which in the end, will form the concept of a new version of art. 310 Criminal Code of the Republic of Moldova, ferenda in strict necessity with the objective reality of committing crimes aimed at the territory of the Republic of Moldova.
-
Argument pentru strategia anuală de achiziţie publică a autorităţii contractante Eficienţa, din punct de vedere al costului, conformitatea legală, protecţia mediului şi promovarea inovării reprezintă priorităţi ale domeniului de achiziţii publice. Autorităţile publice îşi îndeplinesc funcţiile strategice când acţionează în vederea încheierii unui nou contract de achiziţii publice, deci trebuie să se bazeze tot pe un plan strategic în acest sens. Nu este suficient să se urmeze planul anual de achiziţii publice, este necesar sa existe şi o strategie anuală de achiziție publică. Articolul de faţă încearcă să accentueze anumite aspecte neglijate în procesul de planificare a achiziţiilor publice şi propune excluderea acestor deficienţe prin adoptarea strategiei anuale de achiziţie publică pentru fiecare autoritate contractantă.
-
Analiza eficienței managementului performanțelor la întreprinderile publice şi private din Republica Moldova Studierea comportamentului într-o organizație vizează, pe de o parte, dorința subalternilor de a identifica și a înţelege cauzele care conduc la apariția anumitor evenimente în structura în care activează, cu scopul de a-și planifica obiective adecvate, de a-și realiza cât mai eficient activitatea şi de a beneficia de cele mai bune rezultate. Pe de altă parte, comportamentul organizațional permite managerilor să înregistreze fluctuația performanțelor angajaților pe baza devierilor comportamentale ale acestora și să identifice factorii ce au provocat abaterile profesionale ale cadrelor din subordine, cu scopul de a diagnostica și a implementa soluții de prevedere și/sau de tratare a simptomelor posibilelor devianțe.
-
Prestarea serviciilor sociale în Republica Moldova prin prisma evoluției cadrului legal general de reglementare Acest articol abordează o problemă cheie în determinarea rolului și statutului autorităților publice, atunci când ne referim la una din funcțiile lor de bază: asigurarea populației cu servicii sociale de bază suficiente și de calitate. Dezvoltarea cadrului legal de reglementare reprezintă expresia clară și evidentă a capacității autorităților publice de a înțelege importanța consecutivității derulării proceselor de administrare publică și confirmării rolului de bună administrare a acestor procese. Pentru a defini un tablou complex al dezvoltării sistemului integrat de servicii sociale, analiza evoluției cadrului legal de reglementare reprezintă un element esențial în cadrul procesului. Dezvoltarea instituțiilor, a instrumentelor operaționale, resursele umane și finanțarea sunt elemente emergente ale procesului de dezvoltare a cadrului legal și ne arată în ce măsură reglementările legale sunt suficiente pentru a răspunde la provocările cu care se confruntă sistemul integrat de servicii sociale în Republica Moldova.
-
Nicolai Romandaș la popas aniversar Șapte decenii de viață, dintre care peste jumătate de secol – în muncă, ar părea că e un timp lung. Pentru dl Nicolai Romandaș aniversarea este numai un popas.
Experiența care o deține, capacitatea înaltă de muncă, energia nesecată, dragostea de viață și dorința de a fi vâltoarea activităților îi va permite să continue cu același tempou încă mulți ani înainte.
Noi îi dorim sănătate și putere.
-
Rolul Сonsiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite în procesul afirmării stabilităţii în plan universal Consiliul de Securitate este instituit în conformitate cu Carta ONU ca organ de bază cu puteri discreţionare. Acesta nu reprezintă un ideal și nu întotdeauna obține rezultatele dorite sau scontate, însă rămâne a fi unicul organ cu vocație internațională mandatat să asigure pacea, securitatea şi stabilitatea internaţională.
-
Considerații privind evoluția și reperele de organizare a serviciilor publice Evoluția consecventă a societății, multiplele nevoi care apar din schimbări care includ, dar nu se limitează la regimul politic și influența primită din țările dezvoltate au determinat atât extinderea, cât și preocuparea serviciilor publice de a furniza servicii multiple și calitatea comunității în care slujesc.
-
Obiectul material și/sau imaterial în cazul infracțiunii instituite la art. 310 Cod Penal al Republicii Moldova Studiul științific privind stabilirea obiectului material sau imaterial al infracțiuni de falsificare a probelor reflectă o necesitate majoră, deoarece este important de identificat entitatea împotriva cărei valori și relații sociale atentează fapta infracțională. Imaginea juridică sau portretul scheletic normativ al obiectului infracțiunilor de falsificarea probelor atât într-un proces penal cât și în unul civil, nu ar fi complet și îndeplinit deplin fără a realiza o caracteristică științifică a obiectului material (imaterial) al acestor fapte socialmente periculoase. Prezentul demers științific, are drept obiectiv primordial de a identifica și analiza esența obiectului material sau imaterial al infracțiunilor de falsificarea probelor, prevăzute prin două variante tipice în cuprinsul Legii penale a Republicii Moldova.
-
Subiectul infracțiunii de părăsire a locului accidentului rutier În prezentul articol, prin utilizarea metodei analitice și comparatiste de studiere a dreptului, a fost identificat subiectul infracțiunii de părăsire a locului accidentului rutier, prevăzut de legislația Republici Moldova. Prin prisma cercetării multilaterale a fost posibilă redarea și perceperea corectă a unui model specific a subiectului infracțiunii analizate. S-au evidențiat caracteristicile sistemice și elementele obligatorii ale persoanei – subiect infracțional. Totodată s-au dedus interpretativ excepțiile și s-a creat tabloul clar cu privire la subiect.
-
Autoritatea legislativă – prim gardian al dreptului la proprietate În studiul de faţă se investighează rolul Parlamentului în realizarea dreptului la proprietate, prin analiza funcţiilor acestei autorităţi în raport cu dreptul în discuţie, în special a funcţiei legislative. De rând cu funcţia legislativă, în acest demers ştiinţific, se mai analizează şi funcţia de interpretare a legii, funcţia de control, dreptul deputaţilor de a sesiza Curtea Constituţională pentru controlul constituţionalităţii legilor; atribuţii care întregesc rolul acestei instituţii în garantarea realizării dreptului la proprietate.
-
Analiza comparativă a standardelor de reformare a administrației publice și a realităților din Republica Moldova în contextul responsabilizării aparatului administrativ În contextul procesului de descentralizare a administrației publice, articolul în cauză explorează într-o dimensiune comparativă prevederile proiectului de Strategiei Națională cu privire la descentralizarea APL și bunele practici în procesul de descentralizare. Analiza comparativă se realizează prin intermediul a 3 etape ale procesului de descentralizare menționate în literatura de specialitate și anume: procesul de devoluție, delegare și desconcentrare. Acestea în continuare sunt analizate prin prisma elementelor esențiale în procesul de reformare a administrației publice din Republica Moldova, precum: prevenirea și combaterea corupției, implementarea Acordului de Asociere, eficientizarea costurilor și a productivității administrației publice.
-
Tehnici și metode de evaluare a impactului asistenței externe În ultimul deceniu, Republica Moldova s-a clasat printre primele zece țări din Europa care primesc asistență străină. Potrivit Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, în perioada 2009-2010 Moldova a contractat peste 3,39 miliarde de euro de asistență oficială pentru dezvoltare, care este peste media asistenței totale în regiune. În acest context, evaluarea impactului ajutorului extern asupra implementării politicii este deosebit de importantă. Articolul prezintă o abordare a evaluării impactului asistenței financiare prin metode economometrice. Analiza este realizată aplicând funcția de producție Cubb-Douglas, cercetând dinamica mai multor indicatori și estimând statistic coeficienții unei regresii.
-
Mеcanisme şi practici privind promovarea imaginii statului realizate de misiunile diplomatice ale Republicii Moldova Țările dezvoltate economic își promovează imaginea prin prezentarea indicatorilor de performanță și prin formarea unei opinii publice pozitive față de anumite acțiuni, în timp ce statele mici, precum Republica Moldova, sunt afectate direct de politicile promovate de ele și sunt puse în situația de a dezvolta o diplomație activă și mobilă, astfel încât să poată promova imaginea statului și interesele acestuia.
-
Spațiul europen al cercetării de la Strategia Lisabona la Europa 2020 În articol se examinează tendințele de bază ale evoluției spațiului european de cercetare de la adoptarea Strategiei de la Lisabona în 2000 până la finalizarea Strategiei Europa 2020. Se examinează modul în care aceste documente politice au contribuit la dezvoltarea cercetării și inovării, contribuind la creșterea competitivității UE la nivel internațional, în contextul unei globalizări rapide. Mai mult decât atât, este necesar să investim mai mult în cunoaștere și cercetare, atât material cât și din punct de vedere al conținutului, altfel UE riscă să piardă concurența globală pentru poziția de lider în domeniul cercetării și inovării.
-
Profesionalizarea administrației publice prin introducerea cadrelor de competențe generale și specifice pentru funcția publică din România Gestionarea resurselor umane bazată pe competențe este din ce în ce mai implementată și utilizată la nivel mondial ca o abordare inovatoare, strategică și flexibilă a managementului forței de muncă din sectorul public. Ca orice altă reformă a administrației publice, este un proces complex și îndelungat care, deși se bazează pe soluții metodologice, conceptuale și tehnice din experiența internațională, trebuie adaptat contextului social, economic, administrativ și instituțional național pentru a avea succes. Un astfel de model de cadru de competență adaptat realității unui stat este cel elaborat pentru România în cadrul proiectului „Dezvoltarea unui sistem unitar de management al resurselor umane în administrația publică” - SIPOCA 136.
-
E-guvernare: reflecții analitice Actuala criză globală de sănătate (Pandemia Covid-19) ne reamintește încă o dată cât de utilă și importantă este tehnologia informațională și de comunicare (TIC) pentru omenire, state, guverne, administrațiile publice și private și, bineînțeles, pentru fiecare cetățean în parte. Când instituțiile publice (entități de învățământ, oficii poștale, prestatorii de servicii publice, instituțiile publice medicale, administrațiile centrale și locale etc.) și private (instituții bancare și financiare, prestatorii de servicii private etc.) au fost închise pentru a reduce și chiar opri răspândirea virusului, TIC are un rol crucial în asigurarea continuității vieții și activităților sociale și economice vitale. Tocmai de aceea în acest articol vom examina și analiza rolul și impactul TIC asupra guvernelor și administrațiilor publice. Vom discuta deci despre guvernanța electronică și modul în care acest instrument modern poate ușura și eficientiza activitățile autorităților administrației publice şi a cetăţenilor. Într-un context complex, nesigur și în continuă schimbare în care activează administrația publică crizele sociale și financiare solicită inovare nu numai în serviciile publice, ci și în cadrul întregului sistem birocratic de guvernare publică.
-
Informatica în asigurări: reflecții metodologice. Diversitatea riscurilor Sunt propuse abordări teoretice şi practice a riscurilor asigurărilor; sunt nenumărate interpretările posibile a noțiunii de risc; sunt propuse modalități de organizare a publicitarilor activităților companiilor de asigurări; sunt argumentate necesitățile de creștere a numărului persoanelor asigurate. Asigurările, în materialul propus, sunt considerate o formă de ,,vânzare a riscurilor”. Individul asigurat, în acest caz ocolește riscul, nu suportă pierderile potențiale.
-
Relația dintre beneficiul social și costurile sociale Articolul prezintă o abordare științifică a costului social în contextul actualei crize pandemice și a corelării acestuia cu beneficiul social. Se analizează importanța actualizării valorii beneficiilor şi a costurilor pentru obţinerea valorii actuale. Se concluzionează că alocările efectule din buget au întotdeauna un conținut social. Alocările de mijloace bugetare, în special pentru sectorul social, sunt costuri sociale, iar beneficiile scontate au la fel un caracter social.
-
Manifestări ale coeziunii sociale în contextul pandemiei COVID-19 Problema abordată în articol rezidă în studiul manifestărilor coeziunii sociale în contextul pandemiei COVID 19. Studiile sociale sunt cruciale pentru a înțelege impactul pandemiei asupra societății moldovenești, flexibilitatea administrației publice în situații de criză emergentă, reacția grupurilor sociale și identificarea mecanismelor de gestionare. Metodologia de cercetare este una preponderent calitativă, menită să contribuie la înțelegerea și explicarea problemei abordate. Concluziile formulate ne conduc spre ideea că pandemia COVID 19 a afectat mai multe dimensiuni ale coeziunii sociale.
-
Aspecte privind reglementarea neutralităţii politice a funcţionarului public Această lucrare examinează integritatea și complexitatea reglementărilor legale privind neutralitatea politică a funcționarului public. În ceea ce privește incompatibilitățile/ interdicțiile, acestea se regăsesc în trei acte normative, lipsite de unele reglementări, precum neutralitatea politică și ar putea fi calificate ca vagi sau ambigue, datorită faptului că sunt deduse din principiile de conduită sau din noțiunea personală, interes pentru obligația de a declara conflictul de interese. Cadrul normativ în vigoare stabilește funcționarul public într-o zonă de incertitudine extinsă și asupra partidelor politice.